Paisprezece companii petroliere, cinci dintre care sunt importatoare de carburanţi, au notificat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) despre diminuarea preţurilor de comercializare cu amănuntul a benzinei și motorinei, anunță Politik.md.
Astfel, ieftinirea în medie la benzină va fi de 25 bani/litru, iar la motorină 30 bani/litru. O parte din companii au micşorat preţurile ieri şi azi, 4 şi 5 noiembrie, iar altă parte urmează să reducă prețurile în perioada 6 - 8 noiembrie curent.
Astfel, preţul mediu de comercializare a benzinei a scăzut de la 17,88 lei per litru la 17,63 lei, iar prețul mediu al motorinei – de la 15,85 lei per litru la 15,56 lei per litru. Calculele prezentate de companiile petroliere respective arată că reducerea preţurilor de comercializare cu amănuntul a benzinei și motorinei a fost determinată de diminuarea prețurilor de achiziţie a acestor tipuri de carburanți.
Anul curent, ultima dată preţurile cu amănuntul la benzină au scăzut în luna octombrie, iar preţurile la motorină – în luna august. În prezent, pe piaţa produselor petroliere activează 86 de agenţi economici care deţin licenţe de activitate pentru comercializarea cu amănuntul a benzinei şi motorinei. Aceste produse se comercializează la 624 staţii de alimentare din ţară.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE