Scoția rămâne în componența Marii Britanii. Scoțienii au spua „Nu”  independenței Scoției la referendumul istoric desfășurat ieri, anunță Politik.md cu referire la euronews.com.
Potrivit sursei, „contra” s-au pronunțat 55% din populația, care s-a prezentat la urne, iar 45% au optat pentru independența Scoției față de Anglia. Conform datelor de la urne s-au prezentat 86% din electorat, ceea ce reprezintă cea mai înaltă rată de prezență la vot de pretutindeni.
Premierul Scoției, Alex Salmond, a menționat că recunoaște aceste rezultate, iar Londra nu ar trebui să uite de promisunile făcute în această campanie de a acorda mai multă autonomie Scoției. „În condițiile în care 45% din elecotrat reprezintă peste 1,6 milioane de locuitori, care s-au declarat pentru independență la referendum, politicienii britanici ar trebuie să se grăbească în a acorda privilegiile promise scoțienilor”, a mai menționat acesta.
Amintim, că Scoția este parte componentă a Marii Britanii de 300 de ani. Ieri scoțienii au fost chemați la urne, pentru a se pronunța pro sau contra independenței față de Anglia.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE