Membrii Cabinetului de Miniștri a operat, în cadrul ședinței de astăzi, modificări de cadre în unele structuri de stat. În acest sens, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, ambasadorul R. Moldova în Ungaria, Alexandru Codreanu, a fost rechemat din funcție.
Premierul Iurie Leancă a explicat că motivul rechemării este rotația în această funcție, care se efectuează permanent. Alexandru Codreanu mai deținea prin cumul funcția de reprezentant al țării noastre în Bosnia și Herțegovina, Slovenia și Croația, dar și cea de reprezentant al Republicii Moldova pe lângă Comisia Dunării, cu reședința la Budapesta.
De asemenea, au fost numiți astăzi doi directori adjuncți ai Autorității Aeronautice Civile. Este vorba despre Nicolae Buzu și fostul consilier al lui Iurie Leancă, Radu Bezniuc. 
Potrivit oficialilor, Nicolae Buzu are studii superioare în domeniul aviației civile și o vastă experiență în pilotarea avioanelor, precum și are o carieră bogată la Air Moldova. Radu Bezniuc a fost consilier al premierului Leancă în domeniul spațiului aerian și aviației, la fel are și o bună experiență de lucru în cadrul companiei Air Moldova.
Primul ministru a menționat că îi va lipsi consilierea lui Bezniuc, pentru că l-a ajutat enorm în cadrul procesului de discuții în privința Spațiului Aerian Comun cu UE.  

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE