Poliția și alte structuri ale statului se pregătesc de operațiunea de extrădare a lui Vladimir Plahotniuc. Canalul de Telegram Observatorul notează că echipa de ofițeri ar fi fost deja detașată în Grecia, iar fostul lider al Partidului Democrat urmează să fie adus joi, 18 septembrie, nu pe 25 septembrie cum anunțau anterior autoritățile. Mai mult, unul dintre coordonatorii operațiunii de extrădare este șeful Inspectoratului Național de Investigații al IGP, Arcadie Catlabuga, soțul Ludmilei Catlabuga, ministru al Agriculturii și candidat cu nr. 32 în lista PAS pentru alegerile parlamentare.

Potrivit Observatorului, din grupul de ofițeri care s-au deplasat deja în Grecia fac parte nouă persoane, pe lângă angajați ai INI, în Grecia s-ar fi deplasat și angajați ai SIS. Din informația de care dispunem, și cei din Serviciul de Informații Externe a României, la fel, monitorizează rutele Atena- Chișinău din luna septembrie.

În același context, canalul de Telegram SPPOT scoate la iveală un alt detaliu din scenariul pregătit de structurile de drept și de forță, cel potrivit căruia în avionul în care se va afla Vlad Plahotniuc mai multe locuri ar urma să fie ocupate de polițiști deghizați în pasageri de rând, care vor avea scopul să realizeze cât mai multe fotografii și imagini video cu Plahotniuc.

Amintim că în cadrul unei emisiuni TV, șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, a dat de înțeles că Vlad Plahotniuc ar urma să fie adus la Chișinău până în 25 septembrie, dată care anterior fusese anunțată de ministrul de Interne, Daniela Misail-Nichitin.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE