În orașul norvegian Tromso a demarat ediția ordinară a Cupei Mondiale la șah. Printre cei 128 de participanți, angrenați în concurs, se află și marele maestru internațional din Moldova, Viorel Bologan.
În conformitate cu regulamentul competițional, partidele sunt eliminatorii, astfel că fiecare jucător care pierde este eliminat din lupta pentru premii.
Sportivul din Moldova, a jucat în runda inaugurală, cu jucătorul ceh de 43 de ani, marele maestru internațional Zbynek Hracek (coeficient ELO 2635). Învingând cu 3,5 – 2,5, Viorel Bologan s-a calificat în etapa secundă, unde se confruntă cu reprezentantul Rusiei Piotr Svidler.
În primul micromeci dintre ei a fost consemnată remiză. Șahistul care va învinge în această dispută va ajunge în etapa a treia, în care va întâlni învingătorul meciului dintre azerul Teimur Rajabov și cubanezul Bruzon Lazaro.
Fondul total de premiere al competiției de la Tromso este de 1.600.000 de dolari SUA, din care învingătorul va primi 120.000.