„Tot ce înseamnă interconectare între România și Republica Moldova este, de fapt, conectare la Uniunea Europeană și acest lucru este prioritar pentru noi”, a subliniat șeful Executivului de la Chișinău.
Iurie Leancă a declarat că acum este momentul când trebuie să fie consolidate eforturile pentru a transforma studiile de fezabilitate în proiecte realizate, cu impact pozitiv pentru locuitorii din ambele state.
În acest context, s-a vorbit despre modernizarea căii ferate, inclusiv construcţia segmentului cu ecartament european Ungheni–Chișinău. Pentru o perioadă scurtă se optează pentru construcţia unui segment de zece kilometri de cale ferată largă către Gara Nicolina din Iaşi, fapt ce va permite şi reducerea duratei călătoriei.
La rândul său, ministrul român al Transporturilor, Ramona Mănescu, a spus că Bucureștiul va oferi sprijin Moldovei pentru modernizarea căii ferate și este interesat să înceapă proiecte ce vizează construirea podurilor peste râul Prut, care au fost distruse în cel de-al Doilea Război Mondial, și interconectarea Republicii Moldova la rețelele transeuropene de transport. Oficialul român a mai afirmat că Bucureștiul este gata să ofere Chișinăului asistență tehnică pentru armonizarea legislației naționale cu cea europeană.
Părțile au convenit să intensifice cooperarea bilaterală pentru a crește gradul de asimilare a fondurilor europene pentru infrastructura de transport și să organizeze reuniuni bilaterale la nivel de experți pentru a avansa în proiectele  în domeniu.
La 27 noiembrie, premierul Iurie Leancă a semnat o Dispoziție prin care a fost creat Grupul de lucru din partea Republicii Moldova, care se va focusa pe proiectele comune de infrastructură, prin promovarea construcției podurilor peste râul Prut.
Părțile au convenit ca prima reuniune la nivel de experți să aibă loc în prima jumătate a lunii ianuarie, la București.
Totodată, ca urmare a întrevederii cu Vicepreşedintele Comisiei Europene, Siim Kallas, comisar pentru Transporturi, ce a avut loc la mijlocul lunii noiembrie la Bruxelles, Iurie Leancă a primit ieri o scrisoare semnată de oficialul european, în care se anunță disponibilitatea  Comisiei Europene de a asigura finanțare pentru proiectul construcției Podului rutier Iași-Ungheni în vederea interconectării Republicii Moldova la rețeaua transeuropeană de transport.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE