România își reafirmă sprijinul față de Republica Moldova în asigurarea securității energetice, mai ales în pragul sezonului rece. Autoritățile de la București își exprimă disponibilitatea de a oferi gaz țării noastre din rezervele sale, în funcție de necesități. Anunțul a fost făcut de Sebastian Burduja, ministrul Energiei din România, notează Moldova1.md
„Dincolo de ce se stochează în acest moment, România este dispusă din ceea ce are deja înmagazinat, ceea ce produce pe timp de iarnă, să vină în sprijinul Republicii Moldova. Sunteți frații noștri de peste Prut și întotdeauna vă vom fi alături”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei din România.
Potrivit directorului general interimar al Energocom, Victor Bînzari, Moldova are în România stocate în jur de 50 milioane metri cubi de gaze.