Deputații au aprobat în prima lectură un proiect de lege, care prevede reorganizarea instanțelor judecătorești, informează Politik.md. Astfel, după ce vor fi comasate mai multe instanțe, în R. Moldova vor funcţiona 15 judecătorii – față de 42 câte sunt în prezent.
Potrivit ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, acest lucru va permite economisirea resurselor financiare, dar și fortificarea calității actului de justiție. „Acest proiect nu va reduce din numărul de judecători. Dacă vom dori să păstrăm unele judecătorii, pe alocuri, ar trebui să majorăm de patru ori numărul de judecători. Aceasta înseamnă şi majorarea numărului de asistenţi și alt personal, ceea ce va duce la creşterea cheltuielilor”, a declarat Cebotari.
Deputaţii socialişti, comunişti şi liberal-democraţi au cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi şi amânarea adoptării lui pe motiv că nu este definitivat şi că nu reprezintă o reformă reală a sistemului judecătoresc.
Documentul propune reducerea numărului de instanţe inferioare, dar nu vizează curţile de apel sau alte instanțe superioare. Totuși reorganizarea se va face treptat, până în anul 2027, pe când noile instanțe vor începe activitatea din ianuarie 2017. Pentru această reorganizare va fi necesară aproximativ suma de 1,2 miliarde de lei. De asemene, până la 1 ianuarie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii va trebui să asigure transferul magistraților în cadrul noilor instanțe și să organizeze concursurile pentru suplinirea funcțiilor de președinți și vicepreședinți ai judecătoriilor.
Proiectul a fost aprobat cu votul a 53 dintre deputați. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE