O echipă de experți ai Fondului Monetar Interanțional (FMI) Astfel, se află la Chișinău, în perioada 22 aprilie – 2 mai, pentru a realiza cea de-a cincea evaluare a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF) și prima evaluare a programului susținut prin Mecanismul de finanțare pentru reziliență și sustenabilitate (RSF). Misiunea este condusă de Clara Mira, iar subiectele de discuții cu guvernul vizează stadiul actual de implementare a programului cu Fondul Monetar Internațional (FMI), evoluțiile în realizarea agendei de reforme, dar și progresele înregistrate în dezvoltarea economică a țării.

În discuții, prim-ministrul Dorin Recean s-a referit la prioritățile de bază ale Executivului, între care relansarea economiei și îmbunătățirea climatului investițional, cu accent pe asigurarea siguranței și predictibilității pentru oamenii de afaceri care vin să investească în Republica Moldova. De asemenea, premierul a vorbit despre agenda europeană a țării noastre, combaterea corupției și mersul reformelor inițiate în domeniul justiției.

„Continuarea reformelor în justiție va asigura sustenabilitatea acțiunilor noastre în toate celelalte domenii și va crea premisele necesare pentru dezvoltarea afacerilor, sporirea atractivității investiționale a țării noastre, precum și pentru consolidarea securității energetice”, a spus premierul Dorin Recean.

Oficialii au mai discutat despre politica bugetar-fiscală, consolidarea sistemului bancar și gestionarea eficientă și transparentă a finanțelor publice. În următoarele zile, misiunea FMI va analiza evoluțiile recente din economie și progresul atins în implementarea programului autorităților, dar și va actualiza datele, evaluând perspectivele la nivel macroeconomic.

Amintim că programul autorităților moldovenești, susținut de FMI prin mecanismele de finanțare ECF și EFF, are o durată de 40 de luni și a fost aprobat la 21 decembrie 2021” se arată în comunicatul emis de Guvernul Republicii Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE