Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc și ex-deputatul Constantin Țuțu ar fi deținut pașapoarte bulgărești și s-ar fi deplasat prin Uniunea Europeană folosind identități false, susține politicianul Renato Usatîi. Potrivit acestuia, Plahotniuc a fost reținut în Grecia sub numele de Mihail Ilcev Taușanov, iar Țuțu ar fi utilizat identitatea unui „Sîli Andrei” – ambii pretinși cetățeni ai Bulgariei, notează cotidianul.md
„Plahotniuc până în ziua de azi a trăit în Uniunea Europeană, nu că venea. Se deplasa pe tot teritoriul UE ca cetățean al Bulgariei, cu numele Mihail Taușanov. Iar Țuțu avea un pașaport bulgar pe numele Sîli Andrei. Sunt pașapoarte originale, nu false, dar cu identitate furată”, a declarat Usatîi.
El a explicat că aceste documente ar fi fost obținute prin metode frauduloase: „Se găsesc oameni săraci, fără acte recente, și li se fură identitatea. Cu poza reală, dar sub alt nume, se fac documente oficiale. Așa circulau fără a fi recunoscuți.”
Potrivit lui Usatîi, identificarea lui Plahotniuc a fost posibilă doar cu ajutorul tehnologiei de recunoaștere facială. „El a fost recunoscut de autoritățile europene doar după programul Face ID. După ce au confirmat identitatea tehnic, s-a trecut la reținere.”
Renato Usatîi mai afirmă că Vladimir Plahotniuc se pregătea să reapară în spațiul public în cadrul unui nou proiect politic, alături de foști colegi de partid. „Săptămâna viitoare trebuia să apară cu video, împreună cu Candu, Cebotari și alții, într-un soi de nou Partid Democrat. Era planificat să atragă mai mulți primari, consilieri, foști miniștri. Trei partide din țară riscau să rămână fără candidați”, a afirmat el.
Usatîi sugerează că reținerea lui Plahotniuc nu este întâmplătoare și că mai multe forțe externe s-ar fi implicat pentru a bloca o eventuală revenire a oligarhului în politica moldovenească.
Poliția elenă anunță că a confiscat 155 de mii de euro și 17 documente false, în contextul reținerii lui Vladimir Plahotniuc și a lui Constantin Țuțu. Potrivit unui comunicat de presă, cei doi locuiau împreună într-o casă din suburbia sudică a Atenei.

„Bărbatul în vârstă de 59 (Vladimir Plahotniuc, n.r.) de ani locuia împreună cu bărbatul în vârstă de 38 de ani (Constantin Țuțu, n.r.), de asemenea căutat, care, pentru a minimiza riscul de detectare, rămânea în casă o mare parte a zilei. O caracteristică a măsurilor de precauție pe care le-au luat era că, la cea mai mică suspiciune că sunt monitorizați, își schimbau țara de reședință”, se arată în comunicatul oferit la solicitarea ZdG. Poliția elena mai precizează că Plahotniuc era căutat de R. Moldova iar Țuțu de Federația Rusă, notează zdg.md


