Discuțiile s-au aprins astăzi, în Parlament, când a fost atins subiectul privind decizia Curții Constituționale, prin care președintele urmează să fie ales de către popor, anunță Politik.md.
Deranjat de decizia Curții este liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, care a criticat faptul că înalta Curte și-a permis să ia decizii politice, în locul Parlamentului și în locul cetățenilor.
„Noi de ce am înghițit această decizie? Ce înseamnă aceasta? Doi ani în urmă au deschis „lada Pandorei”, noi pentru ce stăm aici? Nu se vede că asta e lovitură constituțională? Ei trebuie să păzească Constituția, dar nu să umble la ea, asta noi trebuie să o modificăm, dar ei cine-s? Ei își permit în fiecare zi aiureli”, a criticat Vladimir Voronin.
Cu o reacție mai puțin pozitivă a venit și liderul socialiștilor, Igor Dodon. El a spus că este deranjat de modul în care a fost luată această decizie de modificare a Legii Supreme. „Ar fi fost bine ca această modificare să fie votată în Parlament, sau să mergem prin referendum. No ne-am adresat ca să cereți opinia Comisiei de la Veneția, ca să avem și o expertiză internațională asupra modalității în care s-a modificat Constituția și asupra legislației, care urmează să fie adoptată și modificată”, a mai spus Dodon.
Deputatul PLDM, Valeriu Ghilețchi a sărit în apărarea deciziei Curții, menționând că aceasta a fost luată la solicitarea unei fracțiuni parlamentare. „A fost o fracțiune, care a venit cu o sesizare la Curte. Sunt și argumentele prezentate și am menționat că sunt unul din cei care a semnat proiectul de modificare a Constituției”, a spus Ghilețchi.
Și președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a subliniat că s-a modifica agenda politică din țară, în urma acestei decizii. „Consider că este o decizie politică, nu una juridică. Noi suntem într-o situație destul de complicată și trebuie să ne conformăm unei decizii chiar dacă ea este una controversată. Noi putem să cerem părerea Comisiei de la Veneția înainte de votare, dar aceasta nu va comenta după ce proiectul a fost votat”, susține Diacov.
Deputatul Oleg Reidman a propus ca membrii Curții Constituționale să fie audiați pe marginea acestui subiect și a calificat acea decizie drept una „huliganică”.
În acest sens, s-a propus un proiect de Hotărâre privind constituirea unui grup de lucru, format din toate fracțiunile parlamentare. Acest grup urmează să elaboreze proiectele de modificări la Codul Electoral și să aducă în concordanță actuala legislație cu decizia Curții Constituționale.