Anunțul făcut de președintele german Joachim Gauck că nu va merge la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci a fost interpretat luni în Rusia drept un "boicot", în ciuda precauțiilor diplomatice luate de Berlin, relatează France Presse.
Gauck a anunțat duminică faptul că nu va asista la JO de la Soci, programate în perioada 7-23 februarie 2014, în sudul Rusiei. Purtătoarea sa de cuvânt a precizat că nu se dorește transmiterea unui mesaj politic, în condițiile în care mai mulți predecesori ai acestuia nu au asistat în trecut la ediții ale JO de iarnă.
Însă presa rusă a interpretat fără echivoc decizia lui Gauck drept un boicot: "Președintele Germaniei, (Joachim) Gauck, a anunțat că boicotează Jocurile Olimpice de la Soci", a titrat online ediția rusă a revistei Forbes. "Joachim Gauck protestează împotriva încălcărilor drepturilor omului din Rusia", a întărit și site-ul de informații sportive Segodnia.
Chestionat de agenția franceză de presă, expertul rus Aleksei Makarkin a explicat că decizia lui Gauck este considerată în Rusia ca fiind "un boicot atât de putere, cât și de opoziție", remarcând însă că președinția germană a încercat să "îndulcească" acest anunț.
Pentru opoziția rusă, decizia "va fi un sprijin moral din partea Germaniei", principalul partener comercial al Rusiei, în timp ce autoritățile de la Kremlin o vor considera drept 'un gest inamical, provocator', a adăugat Makarkin, director adjunct al Centrului de tehnologii politice.
Ținând cont de trecutul său, președintele german, a cărui funcție este esențialmente onorifică, "nu poate să rămână mut în fața situației drepturilor omului din Rusia", a declarat pentru AFP analista Centrului Carnegie, Maria Lipman, estimând că este 'greu' să nu interpretezi această decizie ca un boicot.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE