Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României salută cu căldură decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău, prin care limba română este recunoscută ca limbă oficială a Republicii Moldova. ,,Este o decizie istorică, aşa cum a fost şi cea din 31 august 1989, când la Chişinău a fost legiferată revenirea la grafia latină”, transmite MAE.
Președintele Traian Băsescu îi felicită pe judecătorii Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi pe iniţiatorii sesizării. ,,Este un act de dreptate faţă de cetăţenii Republicii Moldova şi faţă de cei care se simt români”, a declarat preşedintele Băsescu. ,,Curtea Constituţională a stabilit că limba oficială a Republicii Moldova e limba română. E un act de dreptate faţă de istoria cetăţenilor Republicii Moldova. Se pune capăt încercării de mistificare a unor adevăruri culturale şi istorice. Cine nu se simţea român, mă întreb cum se va numi de acum. Mă întreb ce vor face cei care au editat dicţionarul româno-moldovean. E una dintre cele mai mari bucurii din ultimii ani. Mulţumesc şi iniţiatorilor şi judecătorilor constituţionali din Republica Moldova”, a precizat Traian Băsescu.
Totodată, prim-ministrul Victor Ponta a recunoscut că a primit cu bucurie decizia Curţii Constituţionale din Republica Moldova. ,,De astăzi ne uneşte, la nivelul unei decizii oficiale, şi limba pe care o vorbim de veacuri. România şi Republica Moldova continuă, pe aceeaşi limbă, limba română, parcursul lor comun, unul care va reuşi să ne unească în interiorul spaţiului european. Este o decizie simbolică, ce vine să completeze veştile bune pe care cetăţenii Republicii Moldova le-au primit în ultima perioadă. Vorbim aceeaşi limbă, simţim cu acelaşi suflet, aşa că destinele noastre trebuie să fie comune, în interiorul Uniunii Europene”, a punctat Victor Ponta.
Potrivit deciziei CC, Declarația de Independență face corp comun cu Constituția, iar în cazul în care apar divergențe, textul Declarației de Independență prevalează.