Parlamentul European a decis joi să suspende negocierile cu guvernele europene în privinţa a cinci proiecte de lege până când acestea din urmă îi vor restitui competenţele în procesul de reformare a Schengen, a anunţat preşedintele instituţiei Martin Schulz, citează Realitatea.net cu referire la AFP.
Potrivit sursei, toate grupurile politice din Parlament, cu excepţia extremei drepte, le reproşează miniştrilor europeni de Interne că au decis vineri să reformeze mecanismul de evaluare a punerii în aplicare a dispoziţiilor acordului Schengen excluzând din proces Parlamentul European.
"Parlamentul European a decis suspendarea a cinci procese de negociere, până când va obţine satisfacţie din partea Consiliului (...). Toate grupurile au fost de acord asupra acestei măsuri, cu excepţia ECR (grupul conservatorilor şi reformatorilor europeni, eurosceptici). Este o decizie fără precedent, în 18 ani de când mă aflu în Parlamentul European", a declarat Martin Schultz, la Strasbourg.
"Este o decizie extremă care răspunde unei decizii extreme a Consiliului. Acesta nu poate, în calitate de organ executiv, să aştepte ca Parlamentul să se retragă", a precizat Schulz.
Printre cele cinci legi figurează cea care a stat la originea problemei, raportul privind mecanismul de evaluare a acordului Schengen, care va trebui adoptat în iulie.
Deputaţii europeni şi-au manifestat marţi nemulţumirea profundă ameninţând cu sesizarea Curţii de Justiţie. Schultz nu a menţionat însă despre această posibilitate.