Un raid aerian al armatei siriene efectuat miercuri asupra unui spital improvizat din provincia Alep, în nordul Siriei, s-a soldat cu moartea a cel puţin 11 persoane, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH), citat de AFP.
"Cel puţin 11 persoane, printre care un medic au fost ucise într-un raid asupra spitalului improvizat de la Al Bab", a anunţat OSDH care se bazează pe o vastă reţea de militanţi, precum şi pe surse medicale civile şi militare.
Luni, raiduri ale regimului au lovit o şcoală din oraşul amintit, folosită ca sediu de Statul islamic în Irak şi Levant, organizaţia afiliată Al Qaida.
Pe de altă parte, OSDH a mai informat miercuri că peste de 20 de civili au fost ucişi marţi în provincia Homs, în centrul Siriei, de către jihadişti, inclusiv membri ai Frontului Al-Nosra.
Luptători din cadrul acestei grupări, de asemenea afiliată Al Qaida, şi un alt grup rebel au lansat un atac marţi împotriva unor sate cu populaţie majoritar alawită din apropiere de Homs. conform ODSH.
"Lupte violente au izbucnit atunci între rebeli şi trupele regulate", a precizat directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane, a cărui organizaţie are sediul în Marea Britanie.
Rebelii au intrat în satul Maksar Al-Hissan şi au împuşcat 16 membri ai comunităţii alawite căreia îi aparţine preşedintele sirian, Bashar Al-Assad.
De, asemenea, au ucis patru beduini care locuiau în acel sat, a mai informat OSDH.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE