Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Vitalie Marinuţa, va semna Acordul între R. Moldova și Serbia privind cooperarea în domeniul militar. Aceasta va avea loc în cadrul o vizită oficială în Serbia, în perioada 4-5 decembrie curent.
Agenda vizitei include întrevederi bilaterale dintre cei doi oficiali, discuţii în plen a delegaţiilor privind stabilirea unor contacte durabile de cooperare dintre ministerele Apărării ale Republicii Moldova şi Serbiei în domeniile de politică de apărare şi securitate, ştiinţă şi tehnică militară, educaţie şi instruire militară, medicină şi economie militară, precum şi alte domenii de interes comun.
La Belgrad, Vitalie Marinuţa va mai avea întrevederi cu Dušan Bajatović, preşedintele Comisiei pentru apărare şi afaceri interne a Parlamentului Republicii Serbia, Snežana Janković, secretar de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, alţi oficiali.
Delegaţia moldovenească va vizita Universitatea de Apărare a Serbiei, Centrul de pregătire a forţelor de menţinere a păcii, unde se va familiariza cu programul de instruire şi activitate a structurilor respective, precum şi Întreprinderea de Stat „Jugoimport SDPR”, specializată în producerea echipamentelor militare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE