Anual, pe 2 septembrie autorităţile de la Tiraspol marchează ziua “proclamării independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene”(RMN).
În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a emis o declaraţie prin care solicită Federaţiei Ruse să se abţină de la participarea la acţiunile preconizate în partea stângă a Nistrului cu acest prilej.
“Chemăm autorităţile Federaţiei Ruse să se abţină de la participarea la acţiunile preconizate în regiunea de est a Republicii Moldova cu acest prilej, nu doar pentru a nu crea impresia susţinerii separatismului transnistrean, dar şi pentru a demonstra prin fapte concrete ataşamentul faţă de principiile dreptului internaţional şi ale bunelor relaţii dintre state”, se arată în declaraţia MAEIE.
În viziunea autorităţilor de la Chişinău, neparticiparea la aceste manifestări va fi în spiritul Tratatului de prietenie şi cooperare între R. Moldova şi Federaţia Rusă, care prevede, printre altele, că „Fiecare dintre Înaltele Părţi Contractante se va abţine de la orice acţiuni care ar cauza prejudicii celeilalte Înalte Părţi Contractante, suveranităţii, independenţei şi integrităţii ei teritoriale. Părţile condamnă separatismul sub toate formele lui de manifestare şi se angajează să nu sprijine mişcările separatist.”
Menţionăm că, RMN şi-a autoproclamat independenţa pe 2 septembrie 1990. Un an mai târziu, la 27 august 1991, Parlamentul R. Moldova a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, a cărei teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului.
După ce Moldova a primit statul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor rebele care atacaseră posturi de poliție loiale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului. Rebelii, ajutați de trupele sovietice, și-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului.