Un protest mai puțin obișnuit a avut loc astăzi, în fața clădirii Ministerului Mediului. Și asta pentru că un grup de vânători au venit să ceară demisia ministrului Valeriu Munteanu, iar de altă parte un grup de ONG-iști pentru protecția animelor au venit să manifeste împotriva vânătorilor, anunță Politik.md.
Indignarea vânătorilor a ținut de o recentă decizie înaintată de Ministerul Mediului, care prevede interzicerea vânatului la anumite specii de păsări sălbatice de baltă și la iepuri. Acest lucru a fost dur criticat de Asociația Vânătorilor și Pescarilor din R. Moldova. Oamenii au venit echipați cu pancarde, pe care erau inscripționate mesajele: „Valeriu Munteanu – demisia!”, „Noi nu vânăm pentru carne”, „Intenția Ministerului este una greșită”.
De cealaltă parte, reprezentanții ONG-urilor pentru protecția drepturilor animalelor au venit să-și manifeste indignarea față de vânători, acuzându-i de cruzime și acțiuni inumane față de fauna R. Moldova. Grupul de apărători ai animalelor au venit și ei cu mesaje precum: „Animalele nu se pot apăra”, „Animalele au dreptul la viață”.
În această situație, ministrul Mediului a ieșit la discuții cu protestatarii și i-a invitat pe reprezentanții acestora la negocieri. În cadrul discuțiilor, ministrul le-a replicat dur faptul că fauna din țară devine tot mai săracă și i-a apostrofat de faptul că ei exploatează excesiv acest domeniu. „Vreau să vă cer lista tuturor vânătorilor din Asociație, lista armelor deținute de către vânăori, care e planul și modul de instruire a vânătorilor și care e suprafața împădurită arendată de către Asociație. Nu este normal, ca într-o țară cu faună atât de săracă, un singur vânător să omoare zeci de păsări sălbatice, este o cruzime acest lucru”, i-a apostrofat Valeriu Munteanu.
De cealaltă parte, președintele Asociației, Oleg Ciocoi, s-a justificat prin faptul că vânătorii respectă întru totul legea și normele de reglementare a vânătorii, dând vina pe braconieri de ilegalitățile comise în adresa animalelor sălbatice. „Asociația vânătorilor, în ultimii zece ani, se ocupă cu gestionarea fondului de vânătoare, conform legii aceasta gestionare este a Asociatiei - și nu a ministerului. Control se face și s-a făcut, pentru că este și în interesul vânătorilor să păstreze fauna. De exemplu anul acesta am adus în țară fazani, am construit voliere și i-am eliberat pentru vânătoare. Acest lucru se face sub controlul inspectorului ecologic, care documentează că s-au eliberat în natură un anumit număr de fazani din voliere.
Referitor la iepurii de câmp, aceștia în perioada de primăvară-vară se pot înmulți enorm. De aceea, noi cerem ca să ni se permită să continuăm vânătoarea, pentru că se termină în curând sezonul de vânat la iepuri”, a solicitat Oleg Ciocoi.
Un alt reprezentant al protestatarilor, Anatolie Savin, care este membru al Asociației de Vânători, iar de altă parte este și membru al Institutului de Zoologie din cadrul AȘM, recunoscut că în ultimii ani a scăzut de 2 ori numărul populației de iepuri de câmp, justificându-se că aceeași tendință se observă și în alte țări din regiunea noastră. „În Polonia, România e aceeași situație, dar la ei s-a decis monitorizarea strictă a vânatului și protecția acestei specii, dar nu interdicția. „La dânșii sezonul de vânătoare este mai scurt”, a spus Anatolie Savin.
Însă, ministrul Mediului l-a luat la rost pe reprezentant, spunând că se află în conflict de interese atunci când reprezintă pe de o parte interesele vânătorilor, fiind mebru al Asociației, iar pe de altă parte interesele de protecție a faunei, fiind membru al Institutului de Zoologie. „Dle Savin, dvs sunteți membru al Institutului de Zoologie și în același timp sunteți membru al Asociației de vânători. Noi așa o să ne ducem de râpă în țara asta. Dvs trebuie să decideți ce vreți să faceți în viața asta”, i-a spus scurt Munteanu.
Un expert de mediu, care este și autor al unei ediții de Carte Roșie a acuzat Academia de Științe, că ar prezenta date eronate celor de la guvernare și că în baza acelor date se iau decizii greșite. „Informațiile prezentate de Academia de Științe ne mint, ele sunt greșite și în baza acelor informații se adoptă legi greșite. Noi o să ajungem că, voi ca vânători să nu aveți ce împușca. Speciile care intră în Cartea Roșie sunt tot mai multe și mă sperie că putem rămâne fără floră și faună. Trebuie să înțelegeți că Ministerul Mediului nu este dușmanul dvs, aici trebuie să fim deschiși și eu sunt adeptul ca să ajungem la un dialog”, a spus autorul.
În context, ministrul a propus ca să fie organizat un grup de lucru între experții Ministerului și cei ai Asociației, pentru a revizui legislația actuală. În același timp, Munteanu spune că nu va renunța nici în ruptul capului la decizia sa și că este convins de faptul că fauna din țară are nevoie acum de mai multă protecție.
Contramanifestul apărătorilor dreptului animalelor