Consiliului Superior al Magistraturii, la solicitarea Ministrului Justiţiei, a examinat proiectul de Lege pentru reorganizarea sistemului instanţelor judecătoreşti. Proiectul a fost avizat pozitiv, comunică Politik.md.
Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, iniţiativa de optimizare a hărţii judecătoreşti esteuna benefică, însă acesta trebuie să suporte anumite modificări, şi în acest sens urmează a mai fi concretizate unele aspecte.
În adoptarea punctului de vedere cu privire la proiectul de lege menţionat, Plenul a reţinut că proiectul propune specializarea judecătorilor, aspect binevenit pentru asigurarea calităţii actului de justiţie, optimizarea cheltuielilor necesare administrării sistemului judiciar, crearea condiţiilor optime de muncă şi alte beneficii pentru sistemul judecătoresc din ţară.
Consiliul consideră, însă, că este necesar de a se mai analiza aspectul de fuziune a instanţelor judecătoreşti, de a realiza concomitent şi optimizarea organelor procuraturii şi administraţiei publice locale, de a revedea termenele de implementare a prevederilor proiectului de lege pentru reorganizarea sistemului instanţelor judecătoreşti.
Este de menţionat, că optimizarea hărţii judecătoreşti este o cerinţă a partenerilor externi şi o condiţie din programul de suport al reformei justiţiei oferit de Uniunea Europeană.