Producătorii locali de energie electrică din surse regenerabile se pregătesc să sisteze temporar livrările în rețea, începând cu 16 noiembrie, invocând pierderi financiare tot mai mari și lipsa unor soluții din partea autorităților. Într-o singură lună, expunerea financiară netă negativă a ajuns la peste 60 de milioane de lei, depășind nivelul cumulat al primelor șase luni ale anului, notează bani.md

Sectorul energiei regenerabile din Republica Moldova se confruntă cu o situație financiară tot mai dificilă, iar producătorii avertizează că noile reguli de decontare a dezechilibrelor îi împing spre suspendarea temporară a activității. Potrivit reprezentanților sectorului, măsura este planificată pentru 16 noiembrie 2026 și ar urma să vizeze generarea și livrarea energiei electrice în rețea.

Producătorii susțin că nu mai pot suporta costurile generate de actualul mecanism de decontare, iar continuarea activității în aceste condiții le-ar putea compromite capacitatea de a-și achita obligațiile contractuale și creditele bancare contractate pentru investiții.

Nemulțumirea principală vizează diferența dintre abordarea autorităților față de consumatori și cea aplicată producătorilor. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a decis să amâne până la 1 iulie 2027 trecerea obligatorie la procurarea energiei electrice de pe piața liberă pentru anumite categorii de consumatori noncasnici.

Decizia din 10 noiembrie 2026 a fost justificată prin faptul că piața nu este suficient de matură pentru o liberalizare predictibilă. Printre problemele invocate se numără concentrarea ridicată a pieței, lichiditatea redusă pe piețele pentru ziua următoare și intrazilnică, dezvoltarea insuficientă a serviciilor de echilibrare și lipsa capacităților adecvate de stocare.

În schimb, pentru producătorii de energie regenerabilă au fost menținute noile reguli de decontare a dezechilibrelor, aplicabile din 1 iulie 2026. Acestea presupun asumarea unor riscuri financiare importante, în condițiile în care producătorii reclamă că nu dispun de suficiente instrumente pentru a-și gestiona pozițiile comerciale.

Astfel, reprezentanții sectorului pun sub semnul întrebării logica deciziilor autorităților: dacă piața nu este suficient de dezvoltată pentru liberalizarea în condiții predictibile a consumului, de ce producătorii trebuie să suporte integral riscurile financiare ale unui mecanism de echilibrare încă insuficient dezvoltat?

Pierderi de peste 60 de milioane de lei într-o singură lună

Dimensiunea problemei este reflectată de datele prezentate de cele cinci părți responsabile pentru echilibrare (PRE). În iulie 2026, expunerea financiară netă negativă agregată a ajuns la 60,24 milioane de lei, fără TVA.

Prin comparație, în perioada ianuarie–iunie 2026, valoarea cumulată a fost de 58,81 milioane de lei. Cu alte cuvinte, într-o singură lună, expunerea negativă a depășit totalul înregistrat în precedentele șase luni.

Cea mai mare expunere negativă a fost raportată de Navitas Energy – 42,74 milioane de lei. Totuși, portofoliul acestei părți responsabile pentru echilibrare include nu doar producători de energie regenerabilă, ci și întreprinderi reglementate, precum Premier Energy Distribution SA, Premier Energy SRL și RED Nord SA.

Alte expuneri negative au fost înregistrate de Videsec&Co – 8,93 milioane de lei, Alectrona Energy – aproape 9 milioane de lei și Trade Energo Plus – 5,68 milioane de lei. În schimb, ML Energy Group a raportat un sold pozitiv de 6,11 milioane de lei.

Reprezentanții sectorului precizează că aceste cifre trebuie analizate în funcție de dimensiunea și structura portofoliilor fiecărui PRE. Expunerile reprezintă solduri nete rezultate din decontare și nu pot fi interpretate automat drept pierderi individuale ale producătorilor sau sume deja achitate.

Producătorii cer revenirea temporară la vechile reguli

În urma discuțiilor cu reprezentanții Guvernului, Ministerului Energiei și ANRE, producătorii au solicitat instituirea unui regim tranzitoriu până la 1 iulie 2027.

Printre revendicările formulate se numără aplicarea temporară a formulei de calcul utilizate înainte de 1 iulie 2026 și regularizarea decontărilor pentru lunile deja calculate.

Aceștia susțin că nu se opun liberalizării pieței și nici responsabilizării participanților, dar cer ca noile obligații să fie introduse în concordanță cu nivelul real de dezvoltare a infrastructurii și mecanismelor de tranzacționare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE