Andrei Pântea a fost eliberat din funcţia de prim-adjunct al Procurorului General, anunţă Politik.md. Astfel, începând cu această zi, 2 martie, el doar va asigura interimatul funcţiei de adjunct-interimar al procurorului mun.Chişinău.
Potrivit Procuraturii Generale, eliberarea are loc în legătură cu expirarea mandatului lui Andrei Pântea, iar ordinul de numire în funcţie de interimar a fost semnat de către Procurorul General, Corneliu Gurin.
Procuratura Generală a fost una din subiectele de dispută între părţile negociante pentru crearea unei Coaliţii majoritare de guvernare. Atunci, liderul PD, Marian Lupu, anunţa că PL pretindea la şefia PG, după ce ar fi fost demis Corneliu Gurin, iar în locul lui numit Andrei Pîntea, propus anterior de PL. Aceste informaţii au fost negate de către reprezentanţii PL.
Menţionăm, conform art.40 al Legii cu privire la Procuratură, prim-adjunctul şi adjuncţii Procurorului General sînt numiţi în funcţie de către Procurorul General, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, pentru un mandat de 5 ani.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE