Procuratura Anticorupţie i-a înaintat astăzi învinuirea unui procuror din Procuratura raionului Nisporeni pentru comiterea coruperii pasive. Învinuitul a fost reţinut, vineri seara, de Procuratura Anticorupţie în comun cu Serviciul securitate internă şi combaterea corupţiei a MAI, în faţa sediului Procuraturii din Nisporeni.
Urmărirea penală în privinţa procurorului a fost pornită vineri, de către Procurorul General, Corneliu Gurin, în baza plîngerii depuse de un cetăţean, care reclama că respectivul procuror i-ar fi pretins suma de 1000 euro pentru a înceta dosarul în care acesta, împreună cu concubina sa, erau cercetaţi pentru comiterea unui jaf.
Procuratura Anticorupţie a depus astăzi demers la Judecătoria sect.Buiucani prin care solicită aplicarea în privinţa procurorului învinuit, a măsurii preventive arestul pe un termen de 30 de zile. Demersul procurorului urmează a fi examinat astăzi, cu începere de la ora 14.00.
Procuratura informează suplimentar cetăţenii despre posibilitatea de a comunica fapte de corupţie comise de angajaţi ai procuraturii, atît la linia verde a Procuraturii Generale (022) 226-648, cît şi direct, la Procuratura anticorupţie (022) 257-407, adresa: or. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 198.