Doi pedagogi din Chişinău şi Cahul au fost reţinuţi marţi, 1 iunie, fiind bănuiți de extorcare de bani pentru favorizarea unor elevi la susţinerea examenelor de absolvire.
Potrivit Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), profesoara Şcolii serale nr. 3 din Chişinău ar fi extorcat 600 lei de la părintele unui elev din clasa IX-a, susţinând că are influenţă asupra directorului instituţiei şi membrilor comisiei de examinare şi că-i poate determina pe aceştia să asigure o notă bună la examenele de absolvire.
Pedagogul şi-a recunoscut vina şi este cercetat în stare de libertate. Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală. Aceasta riscă o amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani.
În aceeaşi zi, la Cahul, a fost reţinută o profesoară de pediatrie a Colegiului de medicină, care, în perioada 10 mai-1 iunie, ar fi extorcat de la 18 studenţi câte 50 de euro pentru a-i ajuta să susţină cu succes examenul de stat la obiectul “pediatrie”.
Lectorul a fost reţinut în incinta Colegiului în sala de clasă. În urma percheziţiei, în agenda sa au fost găsite 390 euro, 60 dolari, 800 lei, iar în urma percheziţiei domiciliul reţinutei ofiţerii CCCEC au găsit un caiet cu iniţialele mai multor elevi, în dreptul cărora erau înscrise diferite sume de bani în euro şi dolari.
Profesoara a fost repartizată în Izolatorul de detenţie provizorie din Cahul, pe acest caz fiind pornită, de asemenea, o cauză penală. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă de la 5 la 10 de închisoare
În legătură cu demararea examenelor de absolvire şi bacalaureat, CCCEC îşi reiterează apelul către părinţi, elevi şi profesori, prin care avertizează că atât darea, cât şi luarea de mită constituie o infracţiune sancţionată penal.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE