radiochisinau.mdPrima Doamnă a Poloniei, Anna Komorowska, vine la Chișinău, la invitaţia Primei Doamne a R. Moldova, Margareta Timofti. Vizita este preconizată pentru 15-17 mai, anunță Politik.md.
În acest sens, Prima Doamnă a Poloniei are programate întrevederi cu reprezentanții Liceului Teoretic „Nicolae Gogol” și Institutului Mamei și Copilului, precum și vizitarea Catedralei „Nașterea Domnului”, Diecezei Romano-Catolice și Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.
Primele Doamne a Poloniei şi a R.Moldova vor depune flori la Placa comemorativă  „Lech Kaczynski” de pe faţada Bibliotecii poloneze „Adam Mickiewicz” din capitală, situată pe strada ce poartă numele regretatului preşedinte polonez, decedat în catastrofa aviatică de la Smolensk.
De asemenea, Anna Komorowska și Margareta Timofti vor participa vineri, 16 mai, la proiecția filmului regizorului polonez Andrzej Wajda, „Walesa, Omul Speranţei”, care va avea loc la ora 18:00.
Sâmbătă, 17 mai, la ora 9.30, la Teatrul Ginta Latină din capitală Primele Doamne a Poloniei şi a R.Moldova vor participa la deschiderea celei de-a paisprezecea ediții a Festivalului „Primăvară Poloneză în Moldova”, organizat de diaspora poloneză.

Menționăm că în perioada 14 – 15 aprilie curent, președintele Nicolae Timofti, însoțit de soția sa, Margareta Timofti a efectuat o vizită oficială în Polonia. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE