Acest lucru este prevăzut de amendamentele aprobate de Parlament, în cadrul ultimei sale ședințe la Legea privind piața produselor petroliere, și care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2019.

Conform modificărilor aprobate, din lege vor fi excluse conceptele Platts și „marja comercială specifică” care reprezintă una dintre principalele componente care a fost luată în considerare de către Agenția pentru Reglementare în Energetică pentru stabilirea prețurilor maxime cu amănuntul pentru benzină și motorină. ANRE urmează să aprobe până la 1 martie 2019 și o nouă Metodologie de stabilire și aplicare a prețurilor pentru produsele petroliere.

Agenția Națională de Reglementare în Energetică a menționat că până la adoptarea metodologiei, prețul maxim de vânzare cu amănuntul al benzinei Premium-95 va fi de 19 lei și 1 ban pentru un litru, iar al motorinei de 16 lei și 89 de bani litrul.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE