Președintele Maia Sandu s-a aflat în orașul Mărculești unde a vizitat și Aeroportul din regine. Șeful Statului spune că autoritățile vor investi în modernizarea acestui activ al astatului, iar renovarea lui va aduce oportunități de dezvoltare și va crea noi locuri de muncă pentru întreaga regiune de nord a țării.

„Acum câteva zile Parlamentul a votat o lege prin care Aeroportul Internațional Chișinău să facă investiții în modernizarea aeroportului de la Mărculești. Acest aeroport a fost construit pe timpul Uniunii Sovietice și era atunci destinat avioanelor militare. Acum noi construim un aeroport civil, ca să fie foarte clar, pentru că am auzit mai multe zvonuri care nu sunt adevărate despre folosirea militară a aeroportului. Un aeroport civil care va contribui la dezvoltarea Nordului Republicii Moldova. De ce aici și nu în altă parte? Pentru că pista pe acest aeroport este mult mai puternică, mult mai trainică decât în altă parte.

Anume pentru că inițial a fost proiectată pentru avioane militare, investiția s-a făcut mai serios și doar cu câteva zeci de milioane de euro putem să modernizăm acest aeroport și să-l facem nu doar funcțional, dar să putem să creștem numărul de pasageri. Am avut discuții cu localnicii, cu oamenii din acest orășel, dar și din alte sate, din împrejurimi, și i-am întrebat dacă susțin această idee. Mi-au spus că susțin”, a menționat Maia Sandu

Aeroportul Mărculești a trecut în administrarea Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”, iar acest lucru va permite o coordonare mai eficientă a activităților și a investițiilor în modernizarea infrastructurii aeroportuare. Conform estimărilor preliminare, pentru ca Aeroportul Mărculești să poată opera curse de pasageri sunt necesare investiții de circa 4,2 milioane de euro.

Aeroportul Mărculești se află la o distanță de 150 de kilometri de Chișinău, iar pista de aterizare-decolare are о capacitate portantă superioară celei de la Aeroportul Internațional Chișinău, permițând operarea aeronavelor de о capacitate mai mare. În prezent, activitatea economică a acestuia cuprinde prestarea serviciilor de operator de aerodrom prin încasarea taxelor aeroportuare și servicii de chirie a activelor întreprinderii (teren, hangare, alte spații).

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE