Președintele Nicușor Dan l-a desemnat vineri premier pe liderul PNL Ilie Bolojan, la capătul unor discuții cu partidele pro-occidentale care au durat o lună. Șeful statului a afirmat, într-o conferință comună de presă cu Bolojan, la Palatul Cotroceni, că liberalul este “persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului”

Mulțumesc partidelor care vor forma majoritatea guvernamentală pentru toate aceste săptămâni de discuții

Este în interesul României ca guvernul să fie sprijinit de o majoritate solidă și ca în majoritate forțele politice să colaboreze și am încredere că o vor face

A fost o întrebare legitimă a societății de ce au durat discuțiile o lună

Pe de o parte avem exemplul democrațiilor consolidate unde negocierile durează mult mai mult. Pe de altă parte au fost chestiuni sensibile și măsuri dificile pe care partidele și le-au asumat

Urgența este relansarea economică, dar pentru asta trebuie să ai o bază solidă. Trebuie să muncim și responsabilitatea e a guvernului și a coaliției. E nevoie să corectăm deficitul bugetar

Dl Ilie Bolojan e persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului. În pozițiile avute a dovedit că știe să reducă și să eficientizeze cheltuielile. Are o viziune de dezvoltare. Va avea în mine un partener

Declarațiile premierului desemnat, Ilie Bolojan:

Dle președinte, vă mulțumesc pentru încrederea acordată

Sunt conștient de marea responsabilitate pe care mi-o asum. Datorită situație dificile în care se găsește țara noastră ca efect al crizei bugetare îndelungată

Începând de azi voi continua discuțiile cu partidele pentru majoritate, pentru definitivarea guvernului

Voi urmări trei direcții: să punem ordine în finanțele țării, să lucrăm pentru o bună guvernare și să arătăm respectul cuvenit românilor

Stiu că nu va fi ușor, dar am convingerea că împreună cu președintele, cu oamenii responsabili din partide și cu cetățenii putem pune România pe un drum bun

Declarația de presă vine după ce Nicușor Dan și liderul PNL, Ilie Bolojan, s-au întâlnit vineri la Cotroceni pentru o nouă discuție, după blocajul pe tema creșterii TVA, după au declarat surse politice pentru, notează G4Media.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE