În cadrul întrevederii dintre prim-ministrul R. Moldova, Iurie Leancă, și preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, la Palatul Belvedere din Varşovia, demnitarul polonez a remarcat că este foarte important ca UE să vină cu acțiuni concrete, care vor asigura semnarea Acordului de Asociere, precum şi decizia favorabilă în contextul liberalizării vizelor pentru cetăţenii moldoveni, anunță Politik.md.
Şeful statului polonez a reiterat că ţara sa va sprijini în continuare consecvent Republica Moldova în parcursul european. „Promit că vom sprijini aspiraţiile europene ale Republicii Moldova", a declarat Bronislaw Komorowski.
În context, el a precizat că între 7 şi 8 octombrie, la Cracovia, va avea loc reuniunea preşedinţilor din Europa Centrală şi de Est, iar agenda include şi un punct privind acordarea perspectivei europene a statelor din Parteneriatul Estic, din care face parte şi ţara noastră.
Oficialul a declarat că ar fi bucuros ca omologul său Nicolae Timofti să întreprindă o vizită în Varşovia pentru a discuta despre viziunile Republicii Moldova privind apropierea de UE. Iurie Leancă a mulţumit pentru invitaţie şi a spus că vizita şefului statului ar putea avea loc la începutul anului viitor.
Tot ieri, după-amiază, delegaţia condusă de Premierul moldovean a avut întrevederi cu mareşalul Seimului, Ewa Kopacz. Părţile au discutat despre activitatea în cadrul comisiei interparlamentare moldo-polone, subliniind că în primăvara anului viitor va avea loc cea de-a 4-a reuniune. Parlamentul Poloniei a propus ca 3-4 jurişti din Legislativul de la Chişinău să facă un stagiu pentru a prelua experienţa de armonizare a legislaţiei la standartele UE.
La rândul său, Iurie Leancă a propus preluarea experienţei Poloniei în reformarea sistemului judiciar şi lupta cu corupţia. Delegaţia de la Chişinău a discutat aseară şi cu mareşalul Senatului. Bogdan Borusewicz a salutat faptul că atât de repede a fost depăşită criza politică în Republica Moldova şi a reconfirmat că ţara noastră este un lider în Parteneriatul Estic. În final, ambele părţi şi-au exprimat speranţa că Summitul de la Vilnius va fi un succes pentru Republica Moldova.
Prim-ministrul Iurie Leancă s-a aflat ieri, în fruntea unei delegaţii din Guvern, într-o vizită oficială în Polonia, la invitaţia omologului său Donald Tusk.