Primul ministru al R. Moldova, Vlad Filat i-a mustrat pe cei de la Cancelarie, miercuri, 14 decembrie, în cadrul ședinței de lucru a Executivului,din cauză că s-ar fi întârziat cu 3 proiecte de lege, care urmau a fi prezentate Guvernului și trimise spre aprobare în Parlament. Premierul a menționat, că este pentru prima dată când a fost obligat să dea explicații Comisiei Europene în acest sens.
”Eu cer ca această monitorizare să fie strictă și în momentul în care lucrurile nu sunt în implementare să fie atenționați toți cei implicați, inclusiv eu. Este prima dată de când sunt prim-ministru să fiu în situația de veni cu explicații față de partenerii externi. Este vorba despre 3 proiecte de lege, care urmau să fie aprobate în Guvern și trimise în Parlament și urma să fie desbursată ultima tranșă de 30 mln de euro”, a declarat Vlad Filat.
Premierul a mai subliniat că deoarece nu s-au respectat termenii stabiliți, vor fi depuse eforturi conjugate pentru a face derogările necesare. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE