Potrivit sursei, Filat a lansat această declarație în cadrul unei vizite oficiale la Academia „Ştefan cel Mare şi Sfînt", unde a vorbit tinerilor despre educație și asigurarea ordinii în stat.
„În R. Moldova s-a vorbit foarte mult despre educație în diferite contexte, dar aproape niciodată educația nu a fost scopul voinței politice și parte a unei idei naționale. Ideea națională a Republicii Moldova este construirea, pas cu pas, a unei Moldove europene. În toate sensurile sale. Noi facem drumuri, apeducte, reconstruim școala secolului XXI, creăm servicii, oportunități de afacere, însă în final realizarea ideii noastre naționale și transformarea cu adevărat a țării noastre ţine de educație. Numai prin educație, formală, neformală, continuă sau de bază, putem asigura fluxul necesar pe profesioniști pentru a realiza ideea națională a Republicii Moldova - o țară europeană. Educația îi va dezarma pentru totdeauna și pe inamicii proiectului național, pe cei care manifestă rezistență în fața transformărilor, reformelor", a precizat prim-ministrul.
Referindu-se la modul în care va trebui să arate poliţia în viitor, Premierul a spus că aceasta trebuie să fie profesionistă, incoruptă, eficace, de încredere, depolitizată, mai vizibilă. Potrivit demnitarului, principiile care stau la baza Reformei MAI, și care vor fi aplicate prin Inițiativa pentru securitate publică, Premierul a spus că aceasta sînt: depolitizarea poliției și carabinierilor, demilitarizarea sistemului Ministerului Afacerilor Interne, desconcentrarea administrării, eficientizarea, care se atinge prin specializare, orientare socială și proceduri mai bune de angajare, evaluare și testare a integrității polițiștilor, pompierilor, salvatorilor și carabinierilor.
La final, Premierul le-a urat tinerilor studenţi mult succes, să înveţe, să uite de oportunism şi meargă doar înainte, iar profesorilor - să depună eforturi pentru a oferi studenţilor instruire de calitate adaptată direct la cerințele profesionale.
Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean a spus că şi Academia „Ştefan cel Mare şi Sfînt", la fel ca şi MAI, va trece printr-un proces de transformare, astfel încît, la absolvire, instituţia va fi diferită decît la admitere.„Acum Academia vă învaţă să luptaţi, iar aceasta a dus la separarea poliţiei de societate. Noi trebuie să avem un sistem academic, care să fie complet integrat în societate. Căci, după absolvire, Dvs. veţi reveni în societate, acolo de unde aţi pornit", a menționat Dorin Recean.
La rîndul lor, studenţii de la Academia „Ştefan cel Mare şi Sfînt" au adresat Premierului mai multe întrebări, dar şi l-au invitat la ceremonia de depunere a jurămîntului faţă de Patrie, care va avea loc la 5 octombrie. Premierul a acceptat invitaţia.
Ulterior, Vlad Filat a vizitat sălile de clasă, biblioteca, sala de sport, dar şi cea de tragere la ţintă. Aici, premierul şi-a amintit de perioada când a făcut serviciul militar şi a efectuat mai multe trageri la ţintă.