Președintele Republicii Moldova Maia Sandu s-a întâlnit în marja Conferinței de Securitate de la München cu Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio. Întâlnirea dintre Maia Sandu și Marco Rubio, marchează mai mult decât o simplă fotografie de protocol. Este un semnal politic calculat: Chișinăul încearcă să reactiveze canalele de comunicare directă cu Washingtonul într-un moment în care relația bilaterală a pierdut din intensitate după schimbările de priorități aduse de administrația Donald Trump.

În ultimii ani, sprijinul american nu a dispărut, însă nu a mai avut aceeași vizibilitate politică și aceeași forță de mesaj. Pentru o țară mică, simbolistica întâlnirilor la nivel înalt este aproape la fel de importantă ca asistența propriu-zisă. Marco Rubio este una dintre vocile influente pe politică externă în SUA, cu poziții ferme față de Rusia și un interes constant pentru Europa de Est. Discuția cu el e, practic, o discuție cu o parte relevantă a establishment-ului american de securitate.

Faptul că o astfel de întrevedere are loc transmite că Moldova nu a ieșit de pe radarul american. Chiar dacă nu vorbim de o relansare spectaculoasă a parteneriatului, există disponibilitate pentru dialog și repoziționare.

Consolidarea rezilienței și securității Republicii Moldova, precum și aderarea la Uniunea Europeană, au fost principalele subiecte abordate de președintele Maia Sandu în marja Conferinței de Securitate de la München, care se desfășoară în perioada 13-15 februarie. Evenimentul, deschis de cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a reunit 50 de șefi de stat și de guvern și oficiali de rang înalt din Europa și dincolo de continent.

În prima zi a conferinței, șeful statului a avut întrevederi bilaterale cu prim-ministrul Estoniei, Kristen Michal, cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco Rubio, și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Tot astăzi, Maia Sandu urmează să discute cu prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, și cu Reem Alabali Radovan, ministra federală pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a Germaniei.

De asemenea, președintele a participat la o dezbatere privind prevenirea și combaterea amenințărilor hibride, alături de prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, președintele Serviciului Federal de Informații al Germaniei, Martin Jäger, și președintele Comitetului Militar al NATO, Giuseppe Cavo Dragone.

Sâmbătă, 14 februarie, sunt planificate întrevederi bilaterale cu președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, premierul Croației, Andrej Plenković, și cu președintele Muntenegrului, Jacov Milatović. Președinta se va întâlni, de asemenea, cu mai mulți parlamentari din state europene pentru a promova parcursul european al Republicii Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE