Deputații sunt în toiul examinărilor a unui șir de proiecte de maximă importanță pentru țara noastră. Acestea includ un pachet de legi anti-corupție din sistemul judecătoresc și din cel public, precum și bugetele instituțiilor, dar și Bugetul de Stat pentru anul 2014, anunță Politik.md.
Proiectele de legi prevăd majorarea amenzilor pentru corupţie, obligativitatea testării cu poligraful a judecătorilor, dar şi majorarea salariilor acestora. De asemenea, pachetul mai cuprinde 3 proiecte de legi, privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, cu privire la testarea integrităţii profesionale şi la completarea Codului Penal cu o nouă măsură de siguranţă "confiscarea extinsă a averii" şi o nouă componentă de infracţiune "îmbogăţirea ilicită", precum şi obligarea prin lege a candidaţilor la funcţia de judecător sau procuror de a fi testaţi la poligraf.
Aceste proiecte de legi au fost votate acum o lună de parlament în prima lectură.
În același timp, în Comisia juridică se examinează proiectul Legii Bugetului pentru 2014. Acesta prevede venituri în sumă de aproape 25,7 miliarde de lei şi cheltuieli de ceva mai mult de 28 de miliarde, cu un deficit de 2,4 miliarde de lei.
Comisia economie, buget şi finanţe va discuta Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2014, care prevede o majorare semnificativă a poliţei de asigurare, care va costa 4,056 lei faţă de 3318 lei în 2013.
Tot astăzi, pe agenda Comisiei sunt incluse proiectele de Hotărâri cu privire la Bugetul Parlamentului pentru anul viitor, bugetul Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, bugetul Curții Constituționale, cel al Comisiei Naționale a Pieții Financiare, bugetul CNI, al CEC, al ANRE și cel al Curții de Conturi.