Prețul petrolului a crescut brusc joi, la deschiderea piețelor asiatice, pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu și al atacurilor asupra infrastructurii energetice din regiunea Golfului. Cotația țițeiului Brent a ajuns la 112 dolari pe baril, în creștere cu 4,27%, în timp ce petrolul West Texas Intermediate a urcat cu 2,73%, până la 98,95 dolari, potrivit datelor OilPrice.

Scumpirea vine după ce Iranul a lansat atacuri asupra unor instalații energetice din regiune, ca reacție la loviturile anterioare asupra câmpului său de gaze South Pars. Autoritățile din Qatar au confirmat că rachetele iraniene au provocat „daune extinse” în zona complexului industrial Ras Laffan, cea mai mare instalație de gaze naturale lichefiate din lume, esențială pentru aprovizionarea globală.

Escaladarea atacurilor din Golf, asupra celor mai mari rafinării din lume, și efectele războiului din Iran se văd joi dimineață pe bursele europene. Prețurile europene ale gazelor au crescut cu aproape 30%, ajungând la 70,7 euro/MWh, arată joi Financial Times.

Prețurile gazelor naturale din Europa au atins cel mai înalt nivel de la începutul războiului, în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice din Qatar și Iran.

Indicele de referință TTF, care determină prețul pentru multe contracte de furnizare a gazelor, a deschis în creștere cu peste 30%, la 70,70 euro pe MWh, înainte de a scădea la 67 euro pe MWh.

Creșterea a dus prețurile la mai mult decât dublul nivelului lor de 32 de euro pe MWh înainte de începerea războiului.

Contractele futures la gazele naturale din SUA au crescut odată cu petrolul în timpul tranzacțiilor asiatice de joi, după ce Iranul a escaladat atacurile asupra infrastructurii energetice din Golf.

Contractele futures ale Henry Hub au crescut cu 3,4%, ajungând la 3,17 dolari pe milion de unități termice britanice, în timpul tranzacțiilor asiatice de joi.

Anterior, ministrul Energiei, Dorin Junghietu declara că tariful la gazele naturale ar putea fi ajustat începând cu luna mai, în cazul în care diferența dintre prețul real de achiziție și cel estimat inițial va deveni semnificativă.

În prezent, consumatorii casnici achită un tarif de 14,43 lei pentru un metru cub, cu 13,8% mai puțin decât tariful anterior de 16,74 lei/m³. Ieftinirea a fost operată de către ANRE la 4 februarie.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE