Într-un comunicat de presă, PPEM scrie că adoptarea Rezoluției în baza unor criterii politice și ignorarea faptului că autoritățile de la Chișinău au îndeplinit în totalitate condiționalitățile tehnice, este în detrimentul consolidării încrederii cetățenilor în parteneriatul cu UE și favorizează oponenții integrării europene.
În același timp Iurie Leancă scrie pe pagina sa de Facebook că nu e prima oară când din cauza unor judecători se duc pe apa sâmbetei sute de ore de muncă asiduă”.
„Prima tranșă trebuia să fie deja debursată în conturile țării noastre, în schimb avem ceea ce avem. Atât timp cât judecătorii vor lua decizii arbitrare, țara asta nu are nici o șansă. Judecătorii nu se pot plânge că sunt intimidați, fiindcă au toată libertatea garantată de lege și Constituție. Sunt inamovibili și nu pot fi măcar trași la răspundere administrativă (pentru depășirea vitezei de circulație, de exemplu), au salarii bune, au toate condițiile pentru a lua decizii în baza legii și a principiilor democratice. Acum toată atenția noastră trebuie sa fie concentrată pe armonizarea legislației electorale și, în mod prioritar, pe reforma Justiției, inclusiv cu suportul partenerilor noștri din occident. Altfel țara noastră nu are nici o șansă. Puterea se va schimba, dar problemele vor fi aceleași...”, conchide Leancă.
Un acord semnat anul trecut între Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană prevede acordarea a 100 de milioane de euro asistență macro-financiară dintre care 40 de milioane sunt sub formă de grant. Banii urmau să fie debursați în trei tranșe, iar pentru aceasta UE a înaintat 28 de condiționalități – zece pentru prima tranșă, zece pentru a doua și opt pentru ultima.
Cu toate acestea în urma invalidării alegerilor din Capitală, Parlamentul European a decis să suspende finanțarea pentru Republica Moldova.