Partidul Popular Creștin Democrat din Moldova (PPCD) lansează noi critici la adresa guvernanților și-i acuză de uzurparea puterii de stat, anunță Politik.md. Președintele PPCD, Victor Ciobanu, consideră că ţara noastră nu trebuie să se integreze rapid nici cu Uniunea Europeană, nici cu Uniunea Vamală.
Tot liderul formațiunii mai spune că R. Moldova are nevoie de o guvernare puternică, care să dea o lovitură totală clanurilor de tip mafiot de la guvernare. În același timp, Victor Ciobanu spune că primul pe listele PPCD va fi cunoscutul politician, Iurie Roșca.
Fostul șef al PPCD, Iurie Roșca, a subliniat că actualul regim este unul ilegal, anticonstituţional, antipopular şi corupt. „Numele lui adevărat este plutocraţie, adică dominaţia banilor. Republica Moldova este un „stat captiv”, încăput în mâinile câtorva clanuri oligarhice. Întreaga administraţie de stat este subordonată intereselor de tip mafiot a celor, care uzurpează puterea”, a precizat Roşca.
Roşca nu a ratat ocazia să critice faptul că R. Moldova este monitorizată de Consiliul Europei și se arată îngrijorată de înrăutăţirea relaţiilor politice şi economice cu Rusia.