Serviciul Salvatori şi Pompieri va primi 23 de autospeciale noi. Acestea vor fi procurate prin intermediul proiectului „Consolidarea Serviciului Salvatori şi Pompieri în localităţile rurale ale Republicii Moldova”.
Potrivit Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, doar şapte la sută dintre autospecialele aflate în dotare corespund termenilor de exploatare. În multe cazuri autospecialele se defectează în timpul deplasării la locul intervenţiei. Din această cauză, pompierii ajung mai târziu la solicitări, fapt care se soldează cu majorarea considerabilă a prejudiciilor materiale şi, în unele cazuri, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.
Astăzi, ministrul Finanţelor, Anatol Arapu, a fost împuternicit pentru a semna Acordul de credit între Republica Moldova şi o bancă din Austria privind finanţarea Proiectului „Consolidarea serviciului salvatori şi pompieri în localităţile rurale ale Republicii Moldova”. Creditul, în valoare de aproape şapte milioane de euro, se oferă pentru o perioadă de 21 de ani, cu dobânda zero.