După vizita tumultoasă a lui Dmitri Rogozin şi declaraţiile sale prea puţin gândite, exista speranţa că acesta totuşi a vorbit din propria personalitate măruntă. Iată că următorii paşi făcuţi de Rusia în politica sa vizavi de Rep.Moldova arată că la conducerea ei nu se află o singură personalitate măruntă, ci asta e chiar o politică de stat.
De unde şi până unde cred capurile de la Kremlin că prin şantaj pot obţine rezultate constructive, nu este clar. Cert este, însă, că această gafă nu va fi uitată mâine şi nici poimâine. Iată că în perioada în care moldovenii au obosit de “povestea de succes” a forţelor politice pro-europene, iar opţiunea de eurointegrare nu este deloc o alegere certă a societăţii noastre, s-au găsit nişte moscoviţi să ne dea un picior în fund…exact în direcţia occident.
Embargoul impus de Rusia arată o imaturitate şi un primitivism politic care nu încape nicidecum în comportamentul unui stat ce se vrea putere politică mondială. O putere mondială trebuie să gândească la fel – global. Maxim ce vor câştiga ruşii dacă vor continua această aventură va fi recunoaşterea independenţei Transnitriei, pe care ei şi fără asta o controlează deplin, deci de facto nu vor câştiga nimic. Noi, de asemeni, multe câştiguri nu vom trage în aşa caz.
Rămâne de văzut până unde îşi vor tăia ruşii craca de sub picioare, împingându-şi vecinii şi potenţialii parteneri mai aproape de propriii adversari geopolitici.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE