Forţele de ordine au reţinut în seara zilei de 31 mai, în municipiul Chişinău, un complice, în cazul omorului de la Ialoveni.
Potrivit MAI, bărbatul în vârsta de 45 de ani este domiciliat în localitatea Corneşti (Ungheni). Acesta a fost reţinut pentru 72 de ore şi urmează să fie interogat. În urma măsurilor operative de investigaţii, s-a demonstrat că el l-a trasportat pe Canuda la barul unde a avut loc incidentul şi tot el l-a luat de acolo.
Amintim că, miercuri dimineaţă a fost împuşcat mortal o persoană în vârstă de 54 de ani. Crima a avut loc într-un bar, din cadrul unei staţii de alimentare cu petrol din Ialoveni. În urma incidentului, un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost rănit în regiunea abdomenului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE