Partidul Liberal Reformator (PLR) propune ca cetățenii R. Moldova aflați peste hotare să poată avea la dispoziție două zile, pentru a putea vota în cadrul alegerilor parlamentare ce urmează, anunță Politik.md.
În acest sens, reprezentanții partidului au înregistrat o iniţiativă legislativă pentru modificarea Codului Electoral, informează Radio Chișinău.
Motivația reformatorilor vine de la faptul că moldovenii din străinătate trebuie să parcurgă o distanţă mare până la misiunile diplomatice ale Republicii Moldova, dar și cheltuieli mari de transport, pentru a-şi exprima opţiunea de vot.
Potrivit sursei, în 2013, erau plecaţi peste hotarele ţării pe termen lung peste 500 de mii de moldoveni sau 12,4% din populaţia totală a ţării. Totodată, localităţile în care locuiesc aceştia se află la distanţe mari de oraşele în care sunt amplasate misiunile diplomatice ale Republicii Moldova.
Anterior, o iniţiativă similară a fost propusă de deputaţii Partidului Liberal, dar a fost avizată negativ de căter CEC, din cauza că securitatea buletinelor de vot nu poate fi asigurată.