Ploile abundente care au căzut în ultimele 24 au făcut ravagii în județul Hunedoara. Potrivit Agerpres, 14 localităţi au fost afectate.
Aceeași sursă mai menționează că în zona comunei Crişcior au fost semnalate în cursul nopţii de luni spre marţi două alunecări de teren ce au distrus mai multe bunuri ale oamenilor, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, citat de Agerpres.
Una dintre alunecările de teren a produs pagube la o anexă gospodărească şi la un stâlp de înaltă tensiune. Cea de-a doua alunecare a dislocat un zid de sprijin, care a căzut apoi peste un autoturism ce era parcat în imediata vecinătate.
Potrivit datelor centralizate de ISU Hunedoara, ploile au produs creşteri de debite ale râurilor şi pâraielor, scurgeri de pe versanţi şi torenţi ce au afectat localităţile Brad, Simeria, Mânerău, Josani, Cristur, Almaşul Mic, Aninoasa, Peştişu Mic, Jeledinţi şi Mărtineşti, Băiţa, Hărţăgani, Sălişte şi Ormindea.