Intenţia de majorare nejustificată de către S.A. "Moldtelecom" a tarifelor pentru consumatorii interni în scopul obţinerii de profituri pentru un grup de persoane, apărarea cu înverşunare a interesului monopoliştilor de genul S.A. "Metalferos", "Moldovagaz", sunt doar câteva exemple aduse, în acest sens, de PLDM.
“În aceste condiţii, PLDM declară "toleranţă zero" corupţiei. Vom utiliza toate metodele, toate pîrghiile şi instrumentele legale pentru a înlătura împotrivirea celor care vor să ne menţină în trecut ", a spus Streleţ.
Prezent la conferinţă, membrul PL, Tudor Deliu, a declarat că şedinţele Legislativului se amînă de frică că pe ordinea de zi vor fi introduse proiecte ce ţin de reforme. " PLDM se face vinovat de faptul că nu se întruneşte consiliul AIE deşi persona Nr.1 a unei alte componente ale alianţei era plecat într-o delegaţie", a declarat acesta.
Membrii PLDM au dat clar de înţeles că unele persoane din AIE stau în spatele unor oligarhi care nu doresc să-şi piardă zonele de influenţă şi prin atacurile asupra PLDM încearcă să inducă în eroare şi să manipuleze opinia publică.
În context, aceştia au făcut un apel către politicienii care reprezintă guvernarea, să dea dovadă de demnitate şi să se opună ofensivei exponenţilor cercurilor oligarhice, care au sărăcit această ţară pe durata guvernării comuniste şi încearcă să facă acelaşi lucru şi în prezent.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE