În prima şedinţă a Parlamentului, din cadrul sesiunii primăvară-vară, care va avea loc pe data de 16 februarie, deputaţii liberal-democraţi vor înainta spre aprobare iniţiativa legislativă cu privire la instituirea  Zilei Naţionale a Culturii. O decizie în acest sens a fost adoptată în cadrul şedinţei Biroului permanent al Legislativului.
Proiectul prevede ca Ziua Naţională a Culturii să fie sărbătorită la 15 ianuarie, această dată având o semnificaţie deosebită.
„Optăm pentru ziua marelui poet Mihai Eminescu, deoarece vorbim limba lui şi ne aliniem aceloraşi valori spirituale şi culturale. În acest sens, 15 ianuarie va fi o zi în care vom celebra nu doar un mare creator, dar şi o zi specială a culturii naţionale, ziua diferitor activităţi culturale de interes naţional”, se spune în proiectul de lege propus de deputaţii liberal-democraţi.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE