Reprezentanții Partidului Liberal Democrat din Moldova au venit cu o reacție la plecarea deputatului Petru Știrbate din fracțiune. Într-un comunicat public al formațiunii se menționează că decizia lui are scopul de a slăbi Alianța de guvernare și de a deturna parcursul european al Republicii Moldova.
„Această decizie face parte din campania de denigrare a PLDM, orchestrată atât din interiorul, cât şi din exteriorul ţării, cu scopul de a slăbi alianţa de guvernare şi de a deturna parcursul european al Republicii Moldova.
Un asemenea pas, făcut într-un context geopolitic sensibil, trezeşte grave semne de întrebare - cărui interes serveşte această decizie. Gestul survine pe fundalul avertizărilor din ultimul timp, inclusiv din partea partenerilor externi, despre tentativele de stopare a cursului de integrare europeană. De aceea, o asemenea decizie nu este deloc întâmplătoare, mai ales că ea a fost deja enunţată anterior de unii oponenţi ai vectorului european”, se menționează în comunicat. Aici se face referință la anunțul făcut de către Renato Usatîi, liderul formațiunii „Partidul Nostru” aliat al Partidului Socialiștilor.
„Considerăm că este de datoria morală a lui Petru Ştirbate să îşi depună mandatul de deputat obţinut cu susţinerea generală a membrilor şi structurilor PLDM.
PLDM rămâne consecvent în acţiuni şi îşi va urma obiectivele sale programatice”, se mai spune în comunicat.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE