Partidul Liberal-Democrat, Partidul Democrat și cel Liberal sunt acuzate de furt al acțiunilor din Banca de Economii. Asta după ce s-a răspândit informația precum că întreaga cotă a statului la BEM s-a micșorat de 56,13% - la 33,3%, anunță Politik.md.
Acuzațiile în cauză vin din partea reprezentanților PSD, care susțin că cei de la guvernare, alături de guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, au permis aceste furturi. „Sub conducerea lui Victor Bodiu, drept Președinte al Consiliului de Administrare al Băncii de Economii, care este Ministru de stat și unul dintre liderii PLDM și Grigore Gacikevici în calitate de Președinte al Băncii, Banca de Economii a fost pregătită pentru preluarea acesteia de către liderii actualei guvernări.
Doar împreună, și în baza unei înțelegeri comune, liderii PLDM, PDM și Liberali au hotărît să preia averea statului, iar faptul că Guvernul nu a participat la emisia suplimentară de acțiuni demonstrează o dată în plus că Filat, Lupu, Ghimpu/Hadîrcă conștient și intenționat au organizat preluarea băncii. Acesta și este un atac raider organizat și realizat de actuala guvernare, pentru împărțirea sferelor de influență și îmbogățire”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.
De asemenea, ei scriu că  pentru acordarea creditelor neperformante, care a adus prejudicii de sute de milioane de lei băncii, iar prin aceasta și statului, nimeni nu a fost tras la răspundere și nimeni nu a fost obligat să întoarcă acești bani.  „Cetățenii Republicii Moldova nu pot rămîne fără singura bancă, care era ultima garanție pentru depunerile bănești și care trebuie să fie instituția bancară de bază a economiei țării pentru creditatrea dezvoltării businessului mic și mijlociu”, mai susțin semnatarii.
Menționăm, că situația de la BEM a devenit complicată după ce a fost constatat faptul că Banca a acordat un șir de credite neperformante unor agenți economici, care în prezent sunt în imposibilitate de achitare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE