Întreaga responsabilitate pentru demisia Guvernului, care a adus la generarea actualei crize politice, o poartă Partidul Democrat din Moldova. Prin votul comun cu socialiștii și comuniștii, Partidul Democrat a pus în pericol vectorul european al Republicii Moldova și și-a asumat conștient atât echitatea AIE-3, cât și toate consecințele politice ale acestui proces. Acțiunile lor au scos în evidență adevăratele scopuri, care le-ar permite în continuare să mimeze reformele, păstrând sub controlul unui grup limitat de lideri, formali sau reali, justiția selectivă, monopolul mediatic și economia țării.
Aceasta este declarația grupului parlamentar al PLDM, care a fost exprimată astăzi, în cadrul unui briefing de presă, de către deputatul Tudor Deliu. Potrivit liberal-democraților, toate declarațiile celor din PD sunt ofensatoare prin care se alimentează zvonurile privind scindarea fracțiunii PLDM din Parlament.
„În pofida presiunilor, manipulării și șantajului aplicat, fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova își reconfirmă determinarea de a acționa solidar, în conformitate cu interesele cetățenilor Republicii Moldova”, se menționează în declarație.
Deși deputații PLDM susțin că au avut o contribuție esențială la implementarea transformărilor pozitive pe durata guvernării, ei recunosc și abaterile admise de la cursul asumat de modernizare a țării noastre. „Nu am fost suficient de perseverenți și insistenți în combaterea fenomenului de justiție selectivă, de utilizare a sistemului anticorupție în calitate de bâtă politică, de monopolizare a mass-media și subordonare partinică a instituțiilor independente ale statului.
Regretăm că am acceptat prea multe compromisuri, în numele construirii majorităților de guvernare, și recunoaștem că, în mare măsură, este vina partidelor politice faptul că cetățenii țării și-au pierdut încrederea în clasa politică și în funcționalitatea statului de drept”, au recunoscut liberal-democrații.
De aceea, ei și-au schimbat viziunea și își doresc o nouă abordare față de actul de guvernare. Aceasta va consta în „scoaterea de sub controlul politic a instituțiilor de drept, prezentarea întregului adevăr despre delapidările în sistemul bancar, liberalizarea și demonopolizarea economiei și a mass-media”.