Partidul Liberal Democrat din Moldova a cerut președintelui Nicolae Timofti să amâne consultările cu liberal-democrații planificate pentru astăzi, anunță Politik.md. Reprezentanții fracțiunii parlamentare a PLDM nu s-a prezentat la întrunirea planificată pentru ora 11:45.
Potrivit informației oferite de serviciul de presă al președinției, PLDM a solicitat reprogramarea consultărilor cu președintele pentru o altă zi, care va fi comunicată ulterior.
În același timp, socialiștii au anunțat că refuză să se întâlnească cu Timofti și susțin că nu vor înainta vreun candidat la funcţia de şef al executivului şi nu va participa la crearea noului guvern. „PSRM reiterează poziţia sa fermă - că unica soluţie de depăşire a crizei în care se află Moldova sunt alegerile parlamentare anticipate”, se spune într-un comunicat al formaţiunii.
De asemenea, a fost modificat orarul întrevederilor și cu alți reprezentanți ai partidelor parlamentare. Astfel, la ora 11: 45 șeful statului va purta discuții cu fracțiunea Partidului Liberal (PL), iar de la 12:30 - cu Partidul Democrat (PD).
Partidul Comuniștilor (PCRM) a fost invitat la consultări la ora 15:00, iar Partidul Socialiștilor (PSRM) urma să vină la ora 15:45.