captura Moldova1Planul pentru o Guvernare Deschisă a fost realizat în proporție de 53%, se arată într-un raport de evaluare a implementării Planului de Acțiuni pentru o Guvernare Deschisă pentru anii 2012-2013, anunță Politik.md. 
Studiul s-a bazat pe realizarea a  3 obiective, dintre acestea, cele mai mari performanțe s-au obținut în domeniul transparentizării cheltuielilor publice. „Totuși, jumătate din ministere nu publică sau publică parțial informații privind proiectele, planurile și rapoartele bugetare” a anunțat expertul Petru Culeac astăzi, 20 martie, în cadrul unei conferințe de presă.
Un  alt obiectiv ce ține de îmbunătățirea calității prestării serviciilor publice a fost realizat în proporție de 40%. Potrivit directorului  executiv al Asociaţiei Obşteşti pentru  Democrație Parcipativă, Igor Boțan, circa o treime din subacțiunile planificate n-au fost realizate.
„Din cauza insuficienței mecanismelor de monitorizare a realizării acțiunilor planificate, insuficiența resurselor umane pregătite în ministere, dar și a conștientizării parțiale de către ministere importanța initiative de consolidare a guvernării deschise”, a declarat Igor Boțan.
Raportul de evaluare a Planului de Acțiuni pentru o Guvernare Deschisă 2012-2013 a fost realizat în cadrul proiectului comun „Guvernare deschisă pentru o societate informată și activă”, implementat de Asociația pentru Democrație Parcipativă  și Centrul de Jurnalism Independent, cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE