Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a anunțat astăzi, 13 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă, că a sesizat astăzi Procuratura Generală în privinţa cedării de către Guvern a 22,7% din acţiunile Băncii de Economii. Colegul său, deputatul Valeriu Munteanu, consideră că prin această acţiune a fost încălcat Codul Penal, anunță Politik.md.
Liderul PL a declarat că nu putem intra în UE și NATO cu Aeroportul, Banca de Economii și Gazoductul gestionate de ruși. „Să fie organizat un concurs transparent și să treacă concursul o companie europeană și nu una din Siberia, atunci vom putem vorbi că avem o conducere proeuropeană. Dar la noi toți de la putere devin milionari și miliardari, iar poporul umblă dezbrăcat și i se aruncă căte un osișor”, a declarat Mihai Ghimpu.
Reprezentanții Partidului Liberal au mai anunţat că vor organiza acţiuni de protest, dacă Guvernul nu va rezolva în folosul statului situaţia creată la Banca de Economii.
Deputatul liberal, Valeriu Munteanu a spus că PL solicită Procuraturii Generale să deschidă o anchetă penală pe numele consilierilor de la BEM care au realizat transferurile frauduloase.
Pe de altă parte, Guvernul susţine că a procedat corect în această situaţie. Executivul intenţiona să scoată la privatizare pachetul de 33,3% pe care îl mai deţine la această bancă, dar ulterior a renunţat. Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a declarat că Guvernul intenţionează să dezvolte Banca în următorii câţiva ani. Ieri, şi deputaţii comunişti au anunţat că se vor adresa la Procuratura Generală pe marginea acestuia caz.
Guvernul a pierdut controlul asupra Băncii de Economii, la finele lunii august, refuzând să participe cu 80 de milioane la majorarea capitalului instituției prin emitere suplimentară de acțiuni. Astfel, statul a pierdut pachetul de control de 56 la sută, dar a păstrat un pachet de blocaj de o treime în capitalul băncii.