Liderii Partidului Liberal au anunțat astăzi, 12 iunie, poziția lor vis-a-vis de intenția PLDM și PD de a forma o nouă majoritate parlamentară pro-europeană, anunță Politik.md. Vicepreședintele formațiunii, Dorin Chirtoacă, a menționat că orice majoritate pro-europeană cu partidele discreditate, înseană continuarea falimentului țării.
„Vrem să vedem un procuror independent agreat cu UE, vrem să vedem misiune pentru justiție și apoi discutăm despre alte lucruri. Până atunci, PL are calea sa: de a crește, de a se ridica, de a căpăta mai multă încredere din partea cetăț, pentru a putea prelua puterea și la alegerile locale, și la parlamentare, și abia după aceea se va face dreptate pentur omul de rând”, a spus Dorin Chirtoacă în cadrul unei conferințe de presă.
Liderul partidului, Mihai Ghimpu, a adus exemplul coalițiilor locale din APL-uri, unde se făceau alianțe fie între PLDM cu PCRM, fie între PD cu PCRM.  „În 2014, după alegerile parlamentare, cu cine au făcut ei alianță tacită? Și acum credeți că ei cu noi vor? Hai să fim serioși... poate vor, dar noi nu vrem. Noi nu vrem, fiindcă sunt oameni departe de interesele cetățenilor”, a specificat Mihai Ghimpu.
Reacția vine după ce reprezentanții celor două formațiuni de Coaliție, PLDM și PD, au anunțat astăzi că urmează urgent să fie inițiate negocieri pentru a forma o nouă majoritate în Parlament. Toate astea vin după ce premierul Chiril Gaburici și-a anunțat astăzi demisia din funcție.
Astfel, potrivit Constituției, dacă este demis premierul -  se demite întregul Guvern. În această situație, miniștrii rămân în exercițiu, până când Parlamentul va desemna un nou Executiv.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE