Peste 160 de angajați aflați la vârsta de pensionare vor fi concediați de la nodul feroviar Basarabeasca. Potrivit Comitetului sindical de la Basarabeasca, decizia vine de la conducerea centrală a Căilor Ferate din Moldova și va intra în vigoare din 22 aprilie, notează IPN.
"Nu este o concediere propriu-zisă, ci o încheiere a contractului la împlinirea vârstei de pensionare, conform Codului Muncii", a declarat reprezentantul comitetului sindical local, Iurie Uzun. Acesta susține că toți cei 165 de angajați vizați au fost deja notificați oficial.
Pe fundalul disponibilizărilor, Uzun vorbește despre lipsa acută a salariilor și condițiile tot mai dificile în care muncesc feroviarii. "În ultima jumătate de an, oamenii au uitat ce înseamnă bani", afirmă reprezentantul sindical, explicând că mulți angajați au ajuns să depindă de sprijinul familiilor, pentru a-și cumpăra mâncare sau să-și achite datoriile.
Situația coincide cu schimbări în structura de conducere a CFM și cu o nouă rundă de reorganizări în rețea. Unele stații sunt închise, iar diviziile interne sunt comasate. Potrivit lui Iurie Uzun, se analizează câteva planuri de restructurare.
În ceea ce privește achitarea salariilor, Iurie Uzun afirmă că există restanțe din toamna trecută: "Au plătit ceva pentru august, apoi au urmat doar promisiuni”. Totodată, Uzun a anunțat proteste în perioada 11–25 aprilie, atât la Basarabeasca, cât și la alte noduri feroviare din Moldova: "Nemulțumiri s-au acumulat nu doar din cauza concedierilor, ci și a întârzierii salariilor și a lipsei de dialog cu autoritățile".
Directorul Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, a declarat că procesul de disponibilizare a pensionarilor de la Calea Ferată din Moldova (CFM) se desfășoară în conformitate cu legislația și în coordonare cu sindicatele. Acesta a precizat că toți angajații care vor fi concediați vor beneficia de plățile care li se cuvin, conform prevederilor legale.
„Toate disponibilizările se fac în coordonare cu sindicatele, iar toate achitările prevăzute de legislație vor fi efectuate exact așa cum spune legea. Persoanele afectate vor primi toate plățile care le sunt cuvenite”, a declarat Cojuhari într-un comentariu pentru presă.
Potrivit acestuia, ultimele estimări arată că ar putea fi concediați în jur de 200 de angajați, însă cifra nu este definitivă: „Practic zilnic se schimbă informația”, a menționat șeful APP.
Declarațiile vin după ce directorul CFM, Serghei Cotelnic, a anunțat că aproximativ 1.000 de angajați pensionari sunt vizați de un amplu proces de reorganizare și reducere a cheltuielilor. În prezent, CFM are în jur de 5.700 de angajați, dintre care 1.000 au atins vârsta de pensionare.
Reorganizarea vizează în special eliminarea unor activități considerate neesențiale din procesul tehnologic și comasarea unor funcții. Potrivit datelor financiare recente, CFM înregistrează pierderi de circa 228 milioane de lei, iar datoriile salariale depășesc 188 de milioane de lei.